VĂ AȘTEPTĂM ALĂTURI DE NOI!

VĂ AȘTEPTĂM ALĂTURI DE NOI!

Cu ocazia aniversării „Zilei Pompierilor din România”, în data de 13 septembrie şi a împlinirii a 174 de ani de la lupta pompierilor din Dealul Spirii de la 1848, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara organizează la nivelul subunităților de pe teritoriul județului, o serie de activități menite să aducă în atenția celor interesați aspecte ce țin de activitatea noastră și de misiunile pe care le desfășurăm zi de zi.

Aceste activități au ca întotdeauna, un scop simplu și precis: apropierea de dumneavoastră, de tineri și vârstnici, de copii, de toți cei care doresc să vadă, atât prin ochii minții, cât și îndeaproape, ce înseamnă să lucrezi în domeniul situațiilor de urgență în zilele noastre.

Întâlnirea cu noi va fi și un prilej bun pentru cei dispuși și curioși să asculte explicațiile colegilor noștri din detașamentele de pompieri, legate de tacticile și tehnicile moderne de intervenție.

Tot marți, 13 septembrie, este și Ziua Informării Preventive, un motiv în plus să ne vizitați, petru a afla de la specialiștii noștri tot ceea ce ține de domeniul prevenției, prevenirea fiind una din cele mai importante activități desfășurate pe linia educării, la orice vârstă, în vederea preîntâmpinării producerii de situații nedorite, periculoase și grave.

Deoarece aceste manifestări poartă generic numele de Ziua Porților Deschise, nu ne rămâne decât să sperăm că ne vom vedea cu toții, marti, 13 septembrie, pentru o zi de neiutat „La Pompieri”, unde vă vom aștepta cu brațele, evident… deschise!

 

Informare şi Relaţii Publice

Sg. maj. Roxana Caterina MATEUȚ

Sari la conținut