UN AUTOTURISM A LUAT FOC PE A1

UN AUTOTURISM A LUAT FOC PE A1

În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, pentru stingerea unui izbucnit la un autoturism, pe autostrada A1, km 330, sensul de mers Orăștie  – Sebeș.

La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta violent, la întregul autoturism.

Pompierii au acționat prompt, incendiul fiind  lichidat în câteva minute.

Din fericire, cele trei persoane (doi adulți și un minor) care se aflau în mașină în momentul producerii incendiului, s-au autoevacuat la timp și nu au necesitat asistență medicală.

Cauza probabilă de producere a incendiul a fost un scurtcircuit electric.

Pentru această misiune au fost mobilizate în sprijin o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul ISU Alba și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut