Patru căței au fost salvați de pompierii hunedoreni

Patru căței au fost salvați de pompierii hunedoreni

Fascinați probabil de antrenamentele și exercițiile tactice ale pompierilor, patru cățeluși s-au gândit ieri să se întreacă la „100 de metri”, prin spatele blocului unde trăiau, într-un cartier din Hunedoara.

Din nefericire însă, un canal descoperit a fost un obstacol prea mare pentru ei și au ajuns cu toții, pe fundul acestuia.

Una dintre doamnele care îi îngrija zi de zi, văzând că lipsesc de ceva vreme, a început să-i caute.

Nu i-a fost greu să îi găsească, deoarece lătrau în cor și mama lor dadea târcoale canalului adânc de 2-3 metri, neliniștită și neputincioasă.

Așa că imediat, a fost solicitat ajutorul pompierilor și un echipaj format din 5 salvatori a ajuns în câteva minute acolo unde se întâmplase totul.

Norocel, cel pe care îl vedeți în fotografie, a fost primul adus la suprafață de către colegii noștri și tot el a fost cel care, la finalul misiunii, a ținut neapărat să ne spună câteva lucruri pe care le-a învățat după această pățanie:

„— 1. Pompierii salvatori fac întotdeauna tot ce le stă în putință să te salveze!

— 2. Copiii trebuie să se joace în locurile special amenajate pentru ei!

— 3. Părinții trebuie să-și supravegheze permanent copiii, pentru că o clipă de neatenție se poate transforma oricând într-o tragedie!”

Așadar, nu uitați de sfaturile lui Norocel și fiți precauți oriunde v-ați afla!

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut