INTERVENȚIE ACCIDENT RUTIER – MUNICIPIUL HUNEDOARA

INTERVENȚIE ACCIDENT RUTIER – MUNICIPIUL HUNEDOARA

Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit de urgență la un accident rutier care a avut loc pe Drumul Județean DJ 687, la intrarea în municipiul Hunedoara, dinspre Deva.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.

Sosite la locul accidentului, echipajele de salvare au constatat că în urma răsturnării unui autoturism, conducătorul acestuia, aflat singur în autovehicul, acuză dureri în zona gâtului, astfel că, după efectuarea manevrelor medicale necesare în astfel de situații, bărbatul, în vârstă de 54 ani, a fost transportat la UPU Hunedoara pentru investigații de specialitate.

Din informațiile primite de echipajele de salvare accidentul s-ar fi produs în urma încercării șoferului autoturismului de a evita un câine aflat pe partea carosabilă.

Cercetările au fost preluate de autoritățile competente pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

 

Sari la conținut