Incendiu la o anexă gospodărescă din localitatea Vaidei

Incendiu la o anexă gospodărescă din localitatea Vaidei

        În această noapte, pompierii Detașamentului Orăștie au fost solicitați să   intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Vaidei.

Ajunse la fața locului, echipajele operative au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, la o anexă cu suprafața de aproximativ 60 metri pătrați, în care se aflau depozitate lemne de foc, cu posibilitatea de propagare a flăcărilor la casa de locuit și șura gospodăriei.

Proprietara casei s-a autoevacuat la timp. Aceasta a fost asistată medical la locul evenimentului de către paramedicii SMURD, întrucât a suferit un atac de panică.

Intervenția pompierilor a durat peste 3 ore, aceștia reușind să salveze locuința și celelalte anexe.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pentru această misiune au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

ACORDAȚI ATENȚIE INSTALAȚIILOR ELECTRICE

Respectați măsurile de siguranță și renunțați la improvizații!

-Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

-Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

-Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut