Incendiu la acoperișul unui bloc din Hațeg

Incendiu la acoperișul unui bloc din Hațeg

Pompierii Detașamentului Hunedoara și cei ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Hațeg au acționat, în această după amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc cu 4 etaje din orașul Hațeg.
Intervenția, îngreunată din cauza vântului, s-a realizat cu 3 autospeciale de stingere, de mare și medie capacitate, cu o autoscară și cu Autospecială de Primă Intervenție și Comandă.
Aproximativ 50 de persoane, locatari ai blocului de locuințe, s-au autoevacuat, o persoană a fost intoxicată ușor cu fum dar a refuzat transportul la spital. După aproximativ 40 de minute incendiul a fost lichidat iar locatarii au revenit în apartamente.
Acoperișul clădirii, care după primele constatări era unul improvizat, a ars pe o suprafață de 80 metri pătrați.
Cauza probabilă a incendiului a fost flacăra deschisă rezultată în urma lucrărilor la acoperișul care avea în componența construcției membrană bituminoasă.
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Sari la conținut