INCENDIU FERMĂ BÂRCEA MARE

INCENDIU FERMĂ BÂRCEA MARE

Pompieri ai Detașamentului Deva au intervenit, în jurul orei 18.00, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu semnalat la o gospodărie din localitatea Bârcea Mare – Simeria.

Echipajele operative, formate din 11 pompieri, au ajuns la fața locului în doar câteva minute și au acționat simultan, atât pentru localizarea incendiului, cât și pentru protejarea casei în care locuiau proprietarii. Nu au fost persoane surprinse în interiorul construcției afectată de incendiu.

Flăcările au ars anexa gospodărească pe o suprafață de 80 mp, în interiorul căreia se aflau 4 animale (viței) care au decedat.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a construcției.

Sari la conținut