INCENDIU ANEXE ȘI CASĂ DE LOCUIT (PARȚIAL) CINCIȘ CERNA

INCENDIU ANEXE ȘI CASĂ DE LOCUIT (PARȚIAL) CINCIȘ CERNA

INCENDIU ANEXE ȘI CASĂ DE LOCUIT (PARȚIAL) CINCIȘ CERNA

În această dimineață, pompierii de la 3 subunități, Hunedoara, Deva și Bretea Română, au intervenit pentru stingerea unui puternic incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Cinciș Cerna.

Salvatorii au acționat cu 3 autospeciale de mare capacitate, iar intervenția a fost dificilă pentru că într-una dintre anexele gospodărești se aflau tuburi cu oxigen și cu acetilenă.  De asemenea, în curte se aflau 12 butelii de aragaz care au fost extrase de către proprietari și puse în siguranță, în afara proprietății.

La sosirea echipajelor focul ardea generalizat și a cuprins 3 anexe și lao parte din acoperișul casei, iar intervenția pompierilor a eliminat posibilitatea ca focul să se extindă la casa de locuit aflată lângă anexele cuprinse de flăcări.

Persoanele aflate în interiorul locuinței, 4 adulți și 2 copii, s-au autoevacuat nefiind necesară acordarea asistenței medicale de către echipajul SMURD aflat la fața locului.

Din primele cercetări reiese că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un aparat electric aflat sub tensiune, în curte, și lăsat nesupravegheat.

Sari la conținut