GRAV ACCIDENT RUTIER ÎN LOCALITATEA CIOPEA

GRAV ACCIDENT RUTIER ÎN LOCALITATEA CIOPEA

Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier care a avut loc în localitatea Ciopea, comuna Sântămăria Orlea.

Echipajele operative ajunse la locul evenimentului au constatat faptul că în urma impactului dintre un autocamion, un autoturism și o autoutilitară, au rezultat trei victime.

Astfel, șoferul autoturismului era încarcerat, cealaltă pasageră, din nefericire, prezenta traumatisme incompatibile cu viața, iar șoferul autoutilitarei a fost preluat de către echipajul SAJ care a acționat în sprijin.

Salvatorii au extras victima încarcerată în siguranță și au predat-o echipajului de prim-ajutor care i-a acordat îngrijiri medicale la locul intervenției, iar apoi a transportat-o la spital.

Ulterior, un aparținător al persoanei decedate, sosit la locul unde s-a petrecut accidentul a suferit un atac de panică, fapt pentru care s-a solicitat intervenția unui alt echipaj de paramedici.

Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice pentru prevenirea unui incendiu, în astfel de situații.

 

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut