EVENIMENT RUTIER LA IEȘIREA DIN PETROȘANI

EVENIMENT RUTIER LA IEȘIREA DIN PETROȘANI

În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, la un accident rutier produs la ieșirea din municipiu înspre Deva.

În sprijinul pompierilor a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 7 persoane, printre care și două minore.

Toate cele 7 persoane au fost evaluate medical la locul evenimentului de către echipajele de prim ajutor și 3 dintre acestea (cele două minore și un adult) au necesitat îngrijiri medicale, urmând a fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Petroșani pentru investigații de specialitate.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice  de preîntâmpinare a izbucnirii unui incendiu în astfel de cazuri.

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut