DIN NOU INUNDAȚII LA RIȘCULIȚA – COMUNA BAIA DE CRIȘ

DIN NOU INUNDAȚII LA RIȘCULIȚA – COMUNA BAIA DE CRIȘ

Pompierii Secției Brad au intervenit, seara și noaptea trecută, pentru eliminarea efectelor negative ale inundațiilor produse, din nou, în satul Rișculița, comuna Baia de Criș, în urma creșterii rapide a debitului pârâului care traversează satul.
După mai puțin de 24 de ore de la încetarea misiunii executată de pompieri, duminică și luni, când viiturile au inundat aceeași localitate, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara au acționat cu echipaje mărite care au folosit saci cu nisip și motopompe de mare capacitate pentru a proteja gospodăriile care au fost afectate de revărsarea pârâului.
Au fost inundate 10 proprietăți unde apa a pătruns în curți și în anexele gospodărești.  Nu a fost necesară evacuarea persoanelor, iar acum apele s-au retras și situația a revenit la normal.
Pompierii s-au retras la bază, la ora 01.00, dar un echipaj a rămas în zona afectată, până în această dimineață, pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere
Sari la conținut