BILANȚUL ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE I.S.U. HUNEDOARA  CU PRILEJUL „SĂPTĂMÂNII PROTECȚIEI CIVILE”

BILANȚUL ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE I.S.U. HUNEDOARA CU PRILEJUL „SĂPTĂMÂNII PROTECȚIEI CIVILE”

Activitățile pompierilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, dedicate sărbătoririi „Săptămânii Protecției Civile”, s-au încheiat.

Scopul acțiunilor de prezentare și informare preventivă, desfășurate în perioada 26 februarie – 4 martie, a fost, în principal, de a dezvolta comportamentul preventiv al cetățenilor în diferite situații de urgență, publicul vizat aparținând tuturor categoriilor de vârstă.

În această perioadă, au fost alături de pompieri voluntarii SMURD și ai „Crucii Roșii”, dar și salvamontiștii hunedoreni. De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au desfășurat acțiuni de informare preventive a populației din zonele de manifestare a tipurilor de risc.

Personalul Inspecției de Prevenire și cel al Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților a organizat puncte de informare preventivă, dar și activități de educare și exerciții demonstrative în Centrele Comerciale ale principalelor municipii și în unități de învățământ hunedorene. Astfel, elevii și personalul didactic au avut posibilitatea să participle la acțiuni de educație preventivă referitoare la tehnicile de acordare a primului ajutor dar și de informare privind modul de comportare specific tipurilor de risc.

Totodată, la sediile primăriilor din județ au fost afișate materiale informative și au fost distribuite în comunități pliante și afișe ce conțin mesajele preventive din cadrul campaniilor naționale de informare derulate de către IGSU.

Porțile subunităților I.S.U. Hunedoara au fost deschise publicului, miercuri 28 februarie, când s-a sărbătorit „Ziua Protecției Civile” în România.

Astfel, în „Ziua Porților Deschise” participanții au putut cunoaște tehnica utilizată de salvatori în misiunile operative, dar au urmărit și exerciții demonstrative de stingere și de acordare a primului ajutor.

Tot miercuri, s-a desfășurat exercițiul de alarmare publică, „𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗘𝗔 𝗔𝗟𝗔𝗥𝗠𝗘𝗟𝗢𝗥”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora în zona de competență a inspectoratelor pentru situații de urgență.

Duminică, 3 martie, s-au desfășurat diferite acțiuni în cadrul „Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”. Au avut loc întâlniri ale pompierilor hunedoreni cu populația și cu reprezentanții bisericilor pentru a-i informa despre aplicarea măsurilor pentru prevenirea incendiilor, dar și despre modul de evacuare în cazul unor alte situații de urgență.

Mai reamintim că vineri, 1 martie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a fost la lansată noua versiune a platformei naționale pentru pregătirea cetățenilor, https://fiipregatit.ro/, cu o funcție nouă, bazată pe inteligența artificială, care răspunde întrebărilor legate de diferite  de situații de urgență.

Pompierii mulțumesc tuturor celor care au sprijinit desfășurarea acestor activități, importante pentru comunitățile hunedorene.

În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.

Sari la conținut