ACȚIUNE DE INFORMARE PREVENTIVĂ SEZON IARNĂ – STAȚIUNEA STRAJA

ACȚIUNE DE INFORMARE PREVENTIVĂ SEZON IARNĂ – STAȚIUNEA STRAJA

     O nouă acțiune de instruire și informare preventivă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență – Hunedoara, desfășurată acum, la debutul sezonului de iarnă, pentru unitățile de cazare din zonele montane ale județului, a avut loc, duminică, în stațiunea Straja.
     La această întâlnire, pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență – Hunedoara au transmis informații importante participanților: administratori, conducători sau proprietari ai unităților de turism din stațiune.
     Gazdă a fost Asociația „Pro Straja” ai cărei membri au fost informați și consiliați în legătură cu măsurile de prevenire a situațiilor de urgență generatoare de incendiu sau de cutremur, dar și despre alte acțiuni referitoare la normele care trebuie aplicate pentru o mai bună siguranță a șederii turiștilor în unitățile de cazare sau despre modul de aprobare și elaborare a documentelor necesare unei funcționări legale din punct de vedere al siguranței turiștilor și a clădirilor.
     Cu această ocazie, ofițerii ISU Hunedoara din cadrul Inspecției de Prevenire, Serviciului de Pregătire și Intervenție pentru Reziliența Comunităților și de la Detașamentul de pompieri Petroșani au transmis celor prezenți că, potrivit actualelor reglementări naționale, dar si pentru alinierea la cerințele Comunității Europene, cei care administrează clădirile pentru cazare vor trebui sa dispună si de măsuri care să le confere un grad de securitate sporit, astfel:
– să fie echipate cu aparatura și instalații pentru detectare, semnalizare, anunțare și alarmare, după caz;
– să dispună de surse de alimentare cu apă în caz de incendiu, potrivit reglementărilor în vigoare;
– pentru asigurarea primei intervenții în caz de incendiu, să fie echipate cu stingătoare pe baza criteriilor de dotare, tipul acestora fiind în funcție de compatibilitatea materialelor care se pot aprinde;
– să asigure instruirea salariaților pe linia cunoașterii regulilor și măsurilor generale de prevenire a incendiilor, cât si cele specifice locului de muncă precum si modul în care trebuie sa acționeze în cazul producerii unor incendii;
– agenții economici trebuie să facă dovada că au contracte cu unități de profil pentru verificare, reparare si menținere în stare de funcționare a instalațiilor si echipamentelor electrice, de încălzire, ventilație, climatizare, semnalizare si stingere a incendiilor;
– menținerea liberă a căilor de acces și a spațiilor de siguranță necesare deplasării mașinilor de intervenție, amplasării acestora la sursele de alimentare cu apă si, totodată, pentru salvarea persoanelor.
     De asemenea, a fost prezentat „Ghidul de organizare și desfășurare a evacuării din unitățile turistice, în cazul manifestării unor situații de urgență generate de producerea unui incendiu sau a unui cutremur”.
     Acțiunile pompierilor hunedoreni, pe aceleași teme, vor continua și pentru zonele turistice Parâng și Râușor unde, în sezonul de iarnă, vor fi cazați numeroși turiști la unitățile turistice din aceste stațiuni.
Sari la conținut