Accident rutier cu 4 autoturisme pe DN 66

Accident rutier cu 4 autoturisme pe DN 66

În urmă cu puțin timp, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, pe raza localității Pui, DN 66, unde a avut loc un accident rutier.

Pentru misiune a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate 4 autoturisme, rezultând rănirea a trei persoane.

Victimele au fost asistate medical la locul evenimentului și ulterior, una dintre acestea a fost transportată la spitalul din Hațeg pentru investigații suplimentare.

Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri și au acționat pentru sablarea carosabilului.

Circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers.

             Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut