ℙ𝕖𝕤𝕥𝕖 𝟙𝟝𝟘 𝕚𝕟𝕥𝕖𝕣𝕧𝕖𝕟ț𝕚𝕚 ș𝕚 𝕞𝕚𝕤𝕚𝕦𝕟𝕚 𝕒𝕝𝕖 𝕤𝕒𝕝𝕧𝕒𝕥𝕠𝕣𝕚𝕝𝕠𝕣 𝕙𝕦𝕟𝕖𝕕𝕠𝕣𝕖𝕟𝕚 î𝕟 𝕒𝕔𝕖𝕤𝕥 𝕨𝕖𝕖𝕜𝕖𝕟𝕕

ℙ𝕖𝕤𝕥𝕖 𝟙𝟝𝟘 𝕚𝕟𝕥𝕖𝕣𝕧𝕖𝕟ț𝕚𝕚 ș𝕚 𝕞𝕚𝕤𝕚𝕦𝕟𝕚 𝕒𝕝𝕖 𝕤𝕒𝕝𝕧𝕒𝕥𝕠𝕣𝕚𝕝𝕠𝕣 𝕙𝕦𝕟𝕖𝕕𝕠𝕣𝕖𝕟𝕚 î𝕟 𝕒𝕔𝕖𝕤𝕥 𝕨𝕖𝕖𝕜𝕖𝕟𝕕

     În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au desfășurat 154 misiuni și intervenții.
    O pondere semnificativă a misiunilor este reprezentată de acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 121 astfel de solicitări.
    În această perioadă, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, după cum urmează:
– În data de 04.02.2024 pompierii Secției Ilia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din localitatea Visca. Pentru intervenție au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor operative la fața locului, ardea generalizat întreaga cabană construită din lemn, cu suprafața de aproximativ 35 de metri pătrați. Din fericire, nicio persoană nu a fost surprinsă de eveniment.
Intervenția pompierilor a durat circa 3 ore iar cauza probabilă a producerii incendiului a fost coșul de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile.
– Tot în data de 04.02.2024, pompierii Detașamentului Deva au intervenit pe B-dul Decebal, la un operator economic din domeniul alimentației publice, pentru a lichida un incendiu izbucnit la coșul de evacuare a fumului al unui cuptor.
La sosirea colegilor noștri la fața locului, existau mari degajări de fum, însă intervenția promptă a făcut ca incendiul să fie stins în limitele găsite. În urma evenimentului, nu au existat persoane care să necesite ajutor medical.
    De asemenea, echipajele operative au gestionat prompt 4 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere care au avut loc pe raza localităților Deva, Vulcan, Aurel Vlaicu DN7 și Uroi, au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 11 cazuri, au desfășurat 12 misiuni de recunoștere în teren la operatori economici din domeniul serviciilor turistice și au acționat în alte 5 situații pentru protecția comunității.
    În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
    Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro
    Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Informare şi Relaţii Publice
Sari la conținut