„Ziua Serviciilor de Urgență 112”

„Ziua Serviciilor de Urgență 112”

Astăzi, învățăceii de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva au avut parte de o altfel de lecție. O lecție despre situațiile de urgență, susținută cu mult tact de către inițiatorii proiectului comunitar „Ready Steady Go”, având alături pompieri, jandarmi, polițiști și asistenți medicali.

Campania de informare interactiv – distractivă s-a dovedit a fi un mod eficient de prezentare și înțelegere a relației de cooperare dintre structurile menite să gestioneze situațiile de urgență cu care ne putem confrunta.

De la pompieri, elevii au primit sfaturi despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță atât acasă, cât și la scoală. Le-au fost reamintite măsurile specifice în caz de cutremur și au învățat cu toții cum și când trebuie anunțat un eveniment prin intermediul numărului unic pentru situații de urgență 112.

Apoi, fiecare a putut observa îndeaproape echipamentele și autospeciala salvatorilor, iar la sfârșitul lecției, au primit materiale informative potrivite vârstei lor, dar și câteva minute de „spectacol” cu apă, drept răsplată pentru atenția de care au dat dovadă pe tot parcursul acțiunii.

 

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut