UTILAJ CUPRINS DE FLĂCĂRI ÎN LOCALITATEA MESTEACĂN

UTILAJ CUPRINS DE FLĂCĂRI ÎN LOCALITATEA MESTEACĂN

Pompierii din cadrul Secției Brad au fost solicitați astăzi pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la blocul motor al unui buldoexcavator, utilizat în procesul de depozitare a deșeurilor, în localitatea Mesteacăn.

La sosirea echipajelor la locul evenimentului, s-a constat că ardeau materialele combustibile din cabina excavatorului și blocul motor al acestuia .

Incendiul a fost lichidat în scurt timp, intervenția promptă a pompierilor brădeni limitând propagarea acestuia la deșeurile depozitate pe platforma stației de sortare-transfer, care ar fi produs efecte negative considerabile.

Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.

Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric la instalația electrică a utilajului.

Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Informați-vă asupra măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naționale de pregătire: https://fiipregatit.ro

 

Informare şi Relaţii Publice

Sg. maj. Roxana Caterina MATEUȚ

Sari la conținut