Un scurtcircuit electric a distrus un spațiu comercial

Un scurtcircuit electric a distrus un spațiu comercial

În cursul acestei nopți, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Baru și ai Detașamentului Petroșani au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un spațiu comercial din localitatea Fizești, comuna Pui.

La sosirea echipajelor la locul evenimentului, construcția din lemn, cu suprafată de aproximativ 140 de metri pătrați ardea generalizat, nefiind înregistrate victime.

Pentru lichidarea incendiului, pompierii au acționat mai bine de două ore, iar cauza probabilă a declanșării acestuia a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

INFORMARE PREVENTIVĂ!

NU IMPROVIZAȚI!

  • Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
  • Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic,

de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

ATENȚIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!

  • Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
  • Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;
  • Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
  • Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
  • Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
  • Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

 NU UITAȚI!

Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Informați-vă asupra măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naționale de pregătire: https://fiipregatit.ro

Informare şi Relaţii Publice

Sg. maj. Roxana Caterina MATEUȚ

Sari la conținut