La mulți ani, Crucea Roșie!

Astăzi îi sărbătorim pe cei care ne sunt un exemplu de bunătate și empatie – voluntarii Crucii Roșii. Ei sunt cei care, fără a aștepta nimic în schimb, asistă zeci de mii de persoane vulnerabile, aflate în dificultate.

Prin grija și devotamentul lor, o undă de speranță ajunge la copiii sărmani, bătrânii neajutorați zâmbesc din nou, iar cei bolnavi simt că au un sprijin.

Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie este cea mai importantă organizație umanitară din lume, iar ziua de 8 mai a fost declarată drept Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, începând cu anul 1859.

La nivelul județului nostru, peste 160 de voluntari se luptă să facă lumea în care trăim mai bună.

Lor și tuturor celor care fac parte din această misiune nobilă, pompierii hunedoreni le doresc multă putere de muncă, pricepere și indeplinirea obiectivelor umanitare!

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut