INTERVENȚIE STINGERE INCENDIU CASĂ DE LEMN – PETRILA

INTERVENȚIE STINGERE INCENDIU CASĂ DE LEMN – PETRILA

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de lemn din localitatea Petrila, zona Cimpa. În sprijin a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila.

La sosirea echipajelor de pompieri ardea generalizat construcția din lemn, pe o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați, iar riscul de propagare la casele învecinate era foarte mare.

Intervenția promptă a salvatorilor, deși a fost dificilă din cauza terenului accidentat, a eliminat posibilitatea, aproape iminentă, de extindere a flăcărilor la casele din apropiere. După lichidarea incendiului, pompierii și-au continuat misiunea și au îndepărtat toate materialele inflamabile, asigurîndu-se că nu mai există niciun risc de reizbucnire a flăcărilor. Din fericire nu au fost victime, iar cauzele incendiului sunt în curs de stabilire.

Sari la conținut