INTERVENȚIE INCENDIU CONSTRUCȚIE IMPOVIZATĂ – LOCALITATEA HUNEDOARA

INTERVENȚIE INCENDIU CONSTRUCȚIE IMPOVIZATĂ – LOCALITATEA HUNEDOARA

Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință improvizată (baracă) aflată în apropierea haldei de steril de la marginea municipiului Hunedoara.  Din fericire nu au fost persoane surprinse în interiorul construcției.

Intervenția s-a realizat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar la fața locului s-a aflat și o ambulanță SMURD pentru a acorda primul ajutor, dacă ar fi fost nevoie.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ 60 minute, iar cauza declanșării acestuia a fost focul deschis de la un aparat de gătit, cu gaz, aflat în funcțiune și lăsat nesupravegheat.   Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale.

Sari la conținut