INTERVENȚIE INCENDIU CASĂ DE LOCUIT SAT UIBĂREȘTI, COMUNA RIBIȚA

INTERVENȚIE INCENDIU CASĂ DE LOCUIT SAT UIBĂREȘTI, COMUNA RIBIȚA

Pompierii Secției Brad au intervenit, în această dimineață, cu două autospeciale de stingere și cu o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o casă de locuit din localitatea Uibărești,  comuna Ribița.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la acoperișul și podul casei, iar în urma recunoașterii s-a constatat că nu sunt victime, singurul locatar, un bărbat, se afla în siguranță, în exteriorul construcției.

Intervenția pompierilor brădeni, începută în jurul orei 03.15, a eliminat pericolul de propagare la întreaga casă, dar flăcările au produs distrugeri ale acoperișului și podului construcției.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum degradat, necurățat și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

ATENȚIE!

Pentru a nu vă confrunta cu astfel de situații, vă îndemnăm să țineți cont de principalele măsuri de prevenire a acestui tip de risc. Astfel:

  • Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic de către persoane specializate şi autorizate;
  • În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
  • Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
  • Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
  • Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
  • Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

 

 

Sari la conținut