INCENDIU LA O ȘCOALĂ DIN HAȚEG

INCENDIU LA O ȘCOALĂ DIN HAȚEG

În această dimineață, la numărul unic pentru situații de urgență 112, a fost anunțat un incendiu care se manifesta la un chioșc din incinta Școlii Generale nr.2 din Hațeg.

Cadrele didactice au încercat stingerea incendiului cu ajutorul câtorva stingătoare cu pulbere, însă focul se manifesta cu violență și a fost imposibilă lichidarea acestuia în fază incipientă.

Sosite de urgență la fața locului, forțele ISU Hunedoara au intervenit cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Hunedoara, Punctelor de lucru Totești și Bretea, precum și cu un echipaj SMURD, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hațeg.

Pe timpul intervenției s-au autoevacuat aproximativ 400 de elevi și 25 de cadre didactice.

Intervenția promptă a pompierilor militari și a SVSU, coroborată cu evacuarea elevilor, foarte bine organizată și coordonată de către profesori, au făcut ca în urma evenimentului să nu fie înregistrate victime.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

 

Informare şi Relaţii Publice

Sg. maj. Roxana Caterina MATEUȚ

Sari la conținut