INCENDIU ÎN LOCALITATEA LUPENI

INCENDIU ÎN LOCALITATEA LUPENI

În urmă cu puțin timp, pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni și ai Detașamentului Petroșani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 2, al unui bloc din localitatea Lupeni.

Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara pentru lucru la înălțime și echipajul SMURD Lupeni.

La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta în bucătăria apartamentului, cu mari degajări de fum.

Pompierii au localizat și au lichidat prompt incendiul, șase persoane s-au autoevacuat, iar două au fost evacuate de către salvatori.

Din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost lăsarea lumânărilor aprinse nesupravegheate.

Pentru a evita astfel de evenimente, vă sfătuim să respectați regulile de manipulare a lumânărilor și candelelor, în locuințe:

-asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

-puneți întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

-nu așezați lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele de companie, pentru că le pot răsturna;

-stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

-nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;

-nu adormiţi cu lumânările aprinse.

 

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut