Apus de soare și nori de fum

Apus de soare și nori de fum

În această după- amiază pompierii Detașamentului Orăștie și cei ai Gărzii de Intervenție Geoagiu au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată din apropierea localității Aurel Vlaicu.

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat faptul că existau mai multe focare, care au cuprins aproximativ 3 hectare de vegetație uscată, trestie și papură din cadrul unei ferme piscicole.

Fumul dens care era vizibil de la mare distanță a făcut să se autosesizeze și Garda de Mediu, care a trimis la locul incendiului trei reprezentanți.

Intervenția a fost deosebit de dificilă din cauza vântului care a favorizat extinderea cu repeziciune a focului. Cauza probabilă a incendiului a fost și de această dată – focul deschis în spații deschise. Din păcate astfel de arderi necontrolate au efecte devastatoare pentru faună, floră și atmosferă, într-un cuvânt pentru mediul înconjurător.

ATENȚIE!

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de 2.500 lei, conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagarii focului la vecinătăţi;

– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă până la 5.000 lei, conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Subofiţer Informare şi Relaţii Publice

Sg. maj.

              Roxana Caterina MATEUȚ

Tel. 0758.232.412

E-mail: relatii@isuhd.ro

 

Sari la conținut