AIUREL SALVAT DE POMPIERII BRĂDENI

AIUREL SALVAT DE POMPIERII BRĂDENI

Daca ar fi fost 1 aprilie, poate am fi crezut că e o glumă, dar cum era 1 ianuarie, toată lumea a luat în serios apelul de urgență care anunța că un suflet trebuie salvat.

În câteva minute, pompierii au ajuns la locul cu pricina, unde Aiurel, un măgăruș “aiurit”, evident, rătăcindu-se de turmă, a căzut într-un canal de pe Aleea Primăverii, din municipiul Brad.

Răgetul disperat cu care măgărușul i-a întâmpinat pe colegii noștri, le-a dat numaidecât de înțeles că situația era gravă.

Și într-adevăr, în canalul îngust și plin cu apă, Aiurel se zbătea între viață și moarte.

Cu accesoriile din dotarea autospecialei, salvatorii l-au asigurat cum au putut mai bine, pentru a nu mai exista pericolul de înec, iar apoi, în scurt timp au reușit să-l extragă în siguranță.

Spre surprinderea colegilor noștri, deși Aiurel era ud leoarcă, epuizat și bulversat de cele întâmplate, nu a încercat să fugă, ci preț de câteva minute s-a cuibărit fără nicio teamă în brațele lor.

Aceștia au așteptat ca puiul de măgar să-și tragă sufletul, l-au dezmierdat și apoi l-au ghidat încet, încet, până la turma sa.

Și uite așa, viața lui Aiurel a reintrat pe făgașul normal, însă pățania lui din prima zi a noului an va rămâne în mod cert în amintirea multora dintre noi, fiind una dintre cele mai neașteptate situații cu care ne-am confruntat și care a avut un final așa cum ne-am dorit!

 

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut