Activitatea pompierilor hunedoreni din săptămâna 14.03-20.03.2022

Activitatea pompierilor hunedoreni din săptămâna 14.03-20.03.2022

Săptămâna trecută a fost una de foc pentru pompierii hunedoreni, aceștia fiind solicitați la peste 375  intervenții, cărora li se adaugă misiunile de verificare la secțiile ATI ale unităților spitalicești din județul nostru.

312 din totalul solicitărilor au constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele de paramedici SMURD.

63 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, pășune și litieră), fiind afectate aproximativ 470 de hectare de teren.

Doar în data de 20 martie a fost stins un număr de 15 arderi de acest fel, iar în incendiul localizat între localitățile Geoagiu și Homorod au ars 180 de hectare de vegetație uscată și 3000 de mp de litieră, fapt pentru care pompierii trag un nou semnal de alarmă în ceea ce privește amploarea la care pot ajunge aceste intervenții, rugându-vă totodată să nu mai utilizați acest mod pentru igienizarea terenurilor.

Alte 13 incendii s-au manifestat la locuințe, anexe și autoturisme, salvatorii reușind de fiecare dată să le lichideze, fără a se înregistra victime.

În continuare, pompierii hunedoreni sunt pregătiți în orice moment să vă preia solicitările și să acționeze oriunde este nevoie de ajutorul lor.

Subofiţer Informare şi Relaţii Publice

Sg. maj.

               Roxana Caterina MATEUȚ

Tel. 0758.232.412

E-mail: relatii@isuhd.ro

Sari la conținut