Accident rutier pe autostrada A1

Accident rutier pe autostrada A1

În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină la un accident rutier care a avut loc pe autostrada A1, km. 362, sens de mers Timișoara – Sibiu.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

În accident au fost implicate o autocisternă care transporta acid acetic (oțet) și un autoturism cu o platformă pe care era transportat un microbuz.

În urma evenimentului, conducătorul autocisternei a necesitat îngrijiri medicale și ulterior a fost transportat la UPU Deva pentru investigații suplimentare.

Cele 4 persoane care se aflau în autoturism nu au fost rănite.

Pompierii militari au acționat pentru asigurarea măsurilor de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel situații și pentru sablarea carosabilului, întrucât au existat scurgeri de combustibil.

Circulația pe tronsonul Deva – Orăștie se desfășoară pe o singură bandă.

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut