ACCIDENT RUTIER PE AUTOSTRADA A1

ACCIDENT RUTIER PE AUTOSTRADA A1

În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare pe autostrada A1, km. 341, sens de mers Deva – Orăștie, unde a fost semnalat un accident rutier.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate un autotren și o autoutilitară, iar în urma coliziunii dintre acestea, autotrenul s-a răsturnat.

Conducătorul autoutilitarei a fost evaluat medical la locul evenimentului și ulterior a fost transportat la spital de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean, care a acționat în sprijin la această misiune.

Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut