196 DE INTERVENȚII ȘI MISIUNI ALE SALVATORILOR HUNEDORENI ÎN ACEST WEEKEND

196 DE INTERVENȚII ȘI MISIUNI ALE SALVATORILOR HUNEDORENI ÎN ACEST WEEKEND

În ultimele 72 de ore, echipajele operative din cadrul ISU Hunedoara au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență.

Astfel, paramedicii au acordat asistență medicală în 131 de cazuri, în timp ce pompierii salvatori au desfășurat 65 de misiuni în alte situații de urgență.

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase, echipajele operative au intervenit în 8 situații, doar duminică, 19 februarie a.c., pentru a înlătura efectele negative produse de vântul puternic și ploile abundente, în localitățile Petroșani, Lupeni, Hunedoara, Bucureșci și pe Defileul Jiului.

Tot în perioada menționată, pompierii militari au fost solicitați pentru localizarea și stingerea a 4 incendii, care au avut loc în municipiul Petroșani și în localitatea Călan, precum și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor ca urmare a producerii a 2 accidente rutiere, dar și în alte 3 cazuri în care au fost semnalate scăpări de gaze și un scurtcircuit electric la un stâlp de iluminat.

De asemenea, pompierii au desfășurat 5 misiuni de sprijin al Serviciului de Ambulanță Județean, 9 misiuni de verificare a secțiilor ATI ale unităților spitalicești din județ, 7 activități de recunoaștere și informare în teren, 24 de misiuni de identificare a efectelor produse de cutremurele din ultima perioadă și alte 3 misiuni în sprijinul comunității.

Întrucât ne aflăm în perioada sezonului rece și numărul de incendii izbucnite în locuinţe şi în gospodării este semnificativ, pagubele materiale fiind de cele mai multe ori foarte mari, salvatorii hunedoreni vă reamintesc principalele măsuri de prevenire a acestui tip de risc:

 –   Nu utilizaţi aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

–   Nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;

–   Nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;

–   Nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte ca urmare a suprasolicitării, folosirii îndelungate sau lovirii;

–   Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

–   Nu folosiţi chibrituri, lumânări, lămpi de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de incendiu, cum sunt: depozite de furaje, grajduri, magazii, poduri şi altele asemenea;

–   Nu aşezaţi sau păstraţi butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;

–   Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;

–   Nu folosiţi flacără pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;

–   Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;

–   Nu transvazaţi gazul din butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate;

–   Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate;

–   Asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul după ce aţi terminat de gătit;

–   Nu păstraţi surse de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc) în locuri în care au acces copiii;

–   Este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;

–   Este interzisă depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile în podurile clădirilor;

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro

De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut