186 INTERVENȚII ȘI MISIUNI ALE SALVATORILOR HUNEDORENI ÎN ACEST WEEKEND

186 INTERVENȚII ȘI MISIUNI ALE SALVATORILOR HUNEDORENI ÎN ACEST WEEKEND

În ultimele 72 de ore, echipajele operative din cadrul ISU Hunedoara au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență.

Astfel, salvatorii au acționat pentru gestionarea a 186 situații de urgență, dintre care 151 intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 35 alte tipuri de misiuni.

În perioada menționată au avut loc 6 incendii. Două dintre acestea s-au manifestat la locuințe, în localitatea Dobra și Petrila, unul la o anexă gospodărească din localitatea Mesteacăn, două – la autoturisme aflate în municipiile Hunedoara și Deva și unul la un aparat electrocasnic dintr-un apartament situat în municipiul Hunedoara.

Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime, ci doar pagubele materiale.

De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în urma producerii unui accident rutier în localitatea Sereca, comuna Beriu. Cele trei victime rezultate au primit primul ajutor de urgență la fața locului, iar una dintre acestea a fost ulterior transportată la spital, pentru investigații de specialitate.

Alte 28 de misiuni ale pompierilor militari au constat în:

  • 15 acțiuni de sprijin acordat Serviciului de Ambulanță Județean;
  • 5 activități de recunoaștere în teren și informare preventivă;
  • 1 deblocare de ușă acces în locuință;
  • 1 acțiune de asigurare a măsurilor de securitate în timpul evenimentul „Noaptea muzeelor” din localitatea Brad;
  • 6 intervenții în sprijinul comunității reprezentând degajarea unui stâlp de electricitate și a unor arbori căzuti pe carosabil, precum și îndepărtarea unor elemente de construcție care prezentau pericolul de desprindere de pe blocuri de locuințe sau alte imobile.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro

De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe noua aplicație de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Informare şi Relaţii Publice

Sari la conținut